Prin ochii unui copil mic lumea se vede uneori înspăimântătoare, copleșitoare. Fie pentru că au văzut un film cu personaje negative de care nu știu cum să se apere, fie pentru că un adult le-a dat – poate cu intenție educativă sau protectoare – un mesaj că îi paște un pericol (real sau imaginar), fie pentru că pur și simplu se simt mici, fără putere, în fața unor provocări cărora nu știu cum să le facă față (chiar dacă nouă, adulților, aceste provocări ni se par ”fleacuri”).
Întrucât educația emoțională nu e, încă, atât de răspândită cât ar trebui, copiii nu știu ce să facă cu fricile lor și le ascund chiar și de ei înșiși. Nu sunt învățați să vorbească despre trăirile lor neplăcute și să caute soluții pentru ele, așa că foarte adesea le reprimă. Rezultatul este că astfel copiii dezvoltă diverse simptome cărora nu li se identifică nici o cauză fizică. Cu alte cuvinte, copilul manifestă blocaje comportamentale, inhibiții relaționale sau chiar afecțiuni fizice, deși rezultatele investigațiilor medicale sunt foarte bune. Atunci știm că tulburarea are o cauză emoțională.
Brandon Bays, autoarea metodei de vindecare emoțională numită (”Călătoria”) ”The Journey” și a bestseller-ului cu același nume, relatează în cartea ”Călătoria pentru copii” unul dintre cazurile cele mai dramatice de acest fel, cel al unei fetițe în vârstă de cinci ani pe nume Raksha, dintr-un sat din Africa de Sud.
Iată ce ne povestește ea:
”Raksha a fost diagnosticată cu un astm cronic și acut, iar medicii le-au spus părinților ei că va trebui să ia medicamente toată viața. Fetița avea alergii severe la atât de multe încât mama ei, Janaki, nu mai putea ține pasul cu ele: era alergică la pisici, câini, găini, iarbă, polen, praf, fire de păr din blana animalelor, ciocolată, soia, arahide, grâu – și lista continuă la nesfârșit. Janaki se plângea că Raksha era alergică la întreaga lume – la viața însăși. (…) Nici nu se punea problema ca Raksha să se joace afară cu frații și cu ceilalți copii din zonă, în clima perfectă a regiunii. Acest lucru era pur și simplu imposibil pentru ea, din cauza nenumăratelor sale alergii, așa că fetița trebuia să stea toată ziua în casă. Era foarte slăbuță, nu avea deloc poftă de mâncare și era speriată de ceilalți oameni și dureros de timidă.
Într-o zi, pe când se afla la școală, Raksha a avut un atac alergic atât de acut încât a făcut o criză de apoplexie, fiind dusă de urgență la spital. Janaki a intrat în panică după ce a primit apel de la spitalul de urgență în care medicul de gardă i-a vorbit despre starea gravă a fiicei sale.”
A fost momentul în care mama fetiței, care cunoștea opera lui Brandon Bays, a decis să aplice metoda ”Călătoria” pentru a identifica posibile cauze emoționale care facilitaseră instalarea acestor probleme de sănătate la copila ei, pentru a-i susține procesul de vindecare.
Acesta este un proces de accesare și exprimare a emoțiilor pe care le-am ținut în noi, printr-o introspecție ghidată. Procedeul este ușor de aplicat la copii, fiind conceput ca o poveste în care ei călătoresc în corpul lor, găsesc emoția blocantă și o eliberează exprimând-o verbal. Procesul se încheie cu un alinător proces de iertare.
”În timpul primului proces ”Călătoria”, Raksha a descoperit o amintire în care avea mai puțin de doi ani. La cea vreme, Janaki angajase o dădacă pentru a avea grijă de Raksha, căci lucra cu normă întreagă la școala primară locală. Se pare că dădaca era lipsită de experiență, rigidă și foarte strictă. Ori de câte ori Raksha încerca să iasă afară în grădina din spatele casei, ea o admonesta cu asprime, temându-se ca Raksha să nu se rănească, iar apoi să fie învinovățită ea. De aceea, o certa cu asprime pe fetiță chiar și dacă numai o vedea că se apropie de ușă.
Așa cum știe orice părinte, copiii mici pot fi incredibil de încăpățânați, iar micuța Raksha și-a făcut o practică zilnică din a încerca să ajungă la ușă pentru a ieși în grădină. Era absolut fascinată de iarbă, de găini, de câini și de pisici. Îi plăcea mirosul mangotierului din curte și simțea nevoia imperioasă de a ieși afară. Dădacă a devenit din ce în ce mai iritată și frustrată, până când, într-o bună zi, nu a mai putut suporta și i-a spus fetiței, arătând cu mâna către mangotier: ”Acolo trăiește un căpcăun rău! Dacă vei ieși vreodată afară, el va coborî din copac și te va mânca!” Micuței Raksha i s-a oprit respirația. Se simțea îngrozită la maxim, crezând fiecare cuvânt al dădacei, așa cum fac toți copiii la această vârstă. (…)
În scurt timp, Raksha a ajuns să se cutremure numai la gândul de a ieși afară. Nu mai dorea nici măcar să se apropie de acea ușă înspăimântătoare, preferând să stea numai în casă. Din păcate, nici un copil de doi ani nu își poate explica temerile și oricum fetița era convinsă că toată lumea știa de existența căpcăunului din pom. Prin urmare, Raksha și-a integrat teroarea, trăind într-o stare perpetuă de frică, ce se accentua ori de câte ori se apropia fără să vrea de ușa care dădea în curtea din spatele casei, dar și când simțea mirosul de iarbă, ori când auzea găinile cotcodăcind sau câinii lătrând. Toate acestea îi aduceau aminte de căpcăunul din pom.
În timpul procesului ”Călătoriei”, Raksha nu numai că s-a confruntat cu această teamă de demult, dar a reușit să se elibereze de toată mânia și revolta acumulate din cauza comportamentului abuziv al dădacei. Ea a trecut printr-un proces specific de vindecare a amintirii, în care a primit resurse psihice care i-ar fi permis să nu blocheze acea frică în corpul ei: curaj, încredere în sine, înțelegerea că este în siguranță afară, capacitatea de a se juca și de a se distra, capacitatea de a se exprima așa cum își dorește. În final ea a putut să o ierte pe dădacă pentru că i-a indus o stare de teroare atât de profundă.
La sfârșitul procesului Janaki și-a scos fiica afară și i-a arătat mangotierul, explicându-i că povestea dădacei a fost o minciună și că ceea ce se întâmpla afară era de fapt minunat. În tradiția spirituală din Africa de Sud, mangotierul era considerat un arbore sacru. Cât despre căpcăun, acesta nu a existat niciodată.
(…) Janaki a repetat de încă două ori procesul ”Călătoriei” cu Raksha, pentru a curăța orice efecte secundare, iar la numai două săptămâni de la internarea în spital, fetița aera liberă de orice alergie, rămânând astfel până în ziua de azi. La ora actuală, ea se joacă fericită cu găinile, pisicile și câinii, se rostogolește prin iarbă, se joacă în fân și este înconjurată de toți copiii din zonă. (…) s-a mai întremat, e plină de energie și debordează de viață și vigoare. (…) mănâncă orice și a căpătat un apetit foarte robust. Dar, ceea ce este cel mai important, nu mai este deloc sperioasă și timidă. Se distrează tot timpul și cu toată lumea.”
Vrei să înveți și tu cum să îți susții copilul pentru a se elibera de emoțiile nedorite? Vino la Seminarul ”Journey for kids”, susținut între 1-2 aprilie 2017, în București, de psiholog Patricia Cihodaru, care a fost desemnată de Brandon Bays să prezinte evenimentele ”Journey” în România.
Este un seminar dedicat părinților și profesioniștilor care lucrează cu copii (medici, psihologi, psihopedagogi, profesori, educatori etc.), în care adulții sunt învățați instrumente de dezvoltare a inteligenței emoționale și spirituale a celor mici, pentru a-i ajuta să se desprindă de tot ceea ce le-a creat emoții negative și să crească independenți și echilibrați emoțional, privind viața cu încredere și optimism.
Vino să înveți și tu metoda de eliberare emoțională ”Călătoria”, precum și alte instrumente, jocuri, exerciții pe care le poți utiliza ulterior cu copilul tău în domeniul emoțional și spiritual, pentru vindecare, optimizarea performanțelor lui, îmbunătățirea relațiilor lui cu ceilalți și exprimarea liberă a creativității sale.
Detalii și înscrieri aici
- FERICIREA IN CUPLU SE CONSTRUIESTE - 6 februarie 2018
- Neglijatele cauze emoționale ale afecțiunilor copiilorși cum intervenim - 21 martie 2017
- Inteligența emoțională la managerii femei vs managerii bărbați - 28 septembrie 2016