Rolul Psihicului in Vindecarea de Cancer

Importanţa suportului psihologic în vindecarea de cancer

Mărturiile specialiştilor

Diagnosticul „cancer” constituie un şoc pentru cei care îl primesc. Un şoc care îi afectează mental şi emoţional, influenţându-le motivaţia de a urma tratamentul şi de a lupta pentru vindecarea lor. De aceea, suportul psihologic este esenţial în tratarea acestei boli.

Prezentăm în cele ce urmează ce spun despre acest subiect câţiva specialişti de marcă din domeniul medical care au consiliat sau au particpat la vindecarea a mii de persoane cu acest diagnostic timp de câteva decenii.

În America, Cynthia Chatfield, preşedinta Reţelei pentru Stil de Viaţă Natural din Washington (www.NaturalLifestyle.net) afirmă că vindecarea emoţională „este cea mai importantă componentă şi baza oricărui plan de vindecare a cancerului sau a oricărei alte boli. Ironia sorţii este că domeniul emoţional este cel mai neglijat în majoritatea metodelor de tratament al cancerului – fie ele alopate, complementare sau alternative. Identificarea şi eliminarea emoţiilor şi tiparelor de gândire negative şi adesea inconştiente, precum şi menţinerea unei atitudini pozitive de speranţă şi încredere pot să facă diferenţa între vindecare şi moarte!”

La rândul său, Andy Bernay Roman, care din anul 1990 este şeful Departamentului de Suport Psihologic de la Hippocrates Health Institute, specializat în psihoneuroimunologie (ştiinţa conexiunii dintre minte, emoţii şi corpul fizic) şi autor al lucrării  „Deep Feeling, Deep Healing: The Heart, Mind and Soul of Getting Well” („Sentimente profunde, vindecare profundă: inima, mintea şi sufletul însănătoşirii”) scrie într-un newsletter al Institutului Hippocrates: „La fel de important ca şi ceea ce mănânci, „ceea ce te mănâncă” (frământările sufleteşti n.n.) joacă un rol central în procesul bolii şi de aceea o atenţie deosebită acordată sănătăţii mentale (cu focalizare pe sentimente) este esenţială pentru însănătoşire. A acorda atenţie emoţiilor, în special celor care rezidă în formă reprimată în ţesuturile corpului, poate dezlănţui forţe uriaşe de vindecare, normalizând nivelurile hormonilor, reducând tensiunea interioară şi aducând un sentiment de ordine în sistem… Reţineţi, corpul urmează ceea ce e în inimă şi minte – atât în boală, cât şi în vindecare. (…)

Emoţiile noastre joacă un rol în orice eveniment biochimic ce apare în noi, chiar şi când dormim… Tratamentul care ignoră rolul biologic central al sentimentelor nu poate genera o schimbare durabilă.”
Susan Silberstein, care a consiliat pacienţi cu acest diagnostic mai bine de 30 de ani, discutând cu peste 10.000 de femei cu cancer de sân, afirmă: „Nu există „o singură familie” de factori care cauzează cancerul. Este o combinaţie de factori: mentali/emoţionali, genetici, fizici şi de mediu. Când mai mulţi dintre aceştia sunt afectaţi, aceasta e potenţial mortal.” Cu 30 de ani în urmă, când abia începuse munca de consiliere, Susan considera că alimentaţia pacienţilor este factorul determinant în apariția și menținerea bolii. Acum, ea accentuează că mai important pentru vindecare este să discute nu ce consumă oamenii, ci „ceea ce-i consumă pe ei”. „Dacă pacienţii sunt dispuşi să discute despre ambele aspecte (nutriţie şi factori psihologici, n.n.), atunci ei deţin o puternică formulă a succesului.”

Un alt susţinător al importanţei factorilor psihologici în vindecare este doctorul Douglas Brodie, practician al medicinei alopate şi homeopatiei, care în 1983 a fost numit de către Guvernatorul Statului Nevada în Consiliul de Stat al Examinatorilor Medicali Homeopaţi. El consideră că un rol important în dezvoltarea cancerului în cea mai mare parte a cazurilor pe care le-a tratat pe parcursul mai multor decenii l-au avut conflictele psihologice, care duc la furie reprimată:
„Mânia suprimată pare să fie de departe trăsătura emoţională a pacienţilor cu cancer în general. Această mânie este de obicei reprimată de atâta timp încât pacienţii n-o pot accesa sau nici măcar nu mai realizează că există… dar ea e acolo, în aproape toate cazurile. Noi încercăm să aducem la lumină aceste lucruri şi subliniem că mânia face parte din boală cu adevărat, că este o parte importantă a ei – şi una care trebuie rezolvată.”

De aceea, protocolul Clinicii Brodie pentru tratarea cancerului include cel puţin o şedinţă de consiliere psihologică pe săptămână cu psihologul clinicii care e specializat în gestionarea acestui gen de probleme emoţionale. Suportul psihologic se oferă ulterior şi când pacientul pleacă din spital, întrucât este considerat ca fiind esenţial pentru vindecarea pe termen lung şi prevenirea recidivelor.  Brodie oferă un exemplu grăitor legat de efectul profund şi direct exercitat asupra sistemului imunitar de stresul cauzat de relaţii negative nerezolvate. O pacientă cu cancer de la clinică a fost monitorizată îndeaproape. Într-o zi de vineri i s-a măsurat sistemul imunitar şi s-a constatat o activitate a acestuia de 70%. După o vizită dificilă din partea unui membru al familiei cu care s-a certat, luni dimineaţa nivelul era de 10%! Toate aceste date au fost documentate ştiinţific la clinică. Câţi pacienţi de cancer şi-au urmărit sistemul imunitar şi evoluţia bolii fără a face vreodată această legătură?
Brodie continuă: “Noi oferim toate tipurile de intervenţie posibile, dar nu putem neglija partea psihologică. Acesta este un aspect mult neglijat al tratamentului pacienţilor cu cancer, chiar şi de către cei mai buni doctori – şi asta trebuie să se schimbe. Aspectele emoţionale ale cancerului nu mai pot fi ignorate.” Există doi căi de a învăţa: prin suferinţă şi prin cunoaştere. Ignorarea dimensiunii psihologice în tratamentul cancerului poate fi plătită cu suferinţa a mii de oameni cu acest diagnostic. În schimb, dacă luăm în considerare descoperirile acestor oameni de excepţie, dedicaţi trup şi suflet muncii lor, care au învăţat printr-o experienţă bogată şi le introducem în demersurile noastre de vindecare, multă durere poate fi alinată şi/sau chiar evitată.

Din ce în ce mai mulţi medici conştientizează şi la noi în ţară importanţa covârşitoare a suportului psihologic acordat bolnavilor de orice boală, dar mai ales de cancer sau de alte afecţiuni ce necesită tratament de durată şi rezistenţă fizică şi psihică pe termen lung.

Închei cu cuvintele Dr. Susan Silberstein, care, la ceremonia „Celebrarea excelenţei” realizată de Fundaţia Naţională pentru Medicină Alternativă pe data de 16 noiembrie 2002 în Washington DC, a spus: „Fie ca Dumnezeu Atotputernicul să ne elibereze de încăpăţânarea minţii care se agaţă de idei preconcepute. Şi fie ca el să ne acorde smerenia şi curajul de a examina noile surse de informaţii fără prejudecăţi. Amin!”

Psiholog Patricia Cihodaru

Patricia